Doctor House


Da , sunt fan . Ce îmi place la acest serial? Păi m-a fascinat în primul rînd  , personajul principal : Doctor House . Prin modul în care îşi tratează pacienţii . Îmi mai place că sunt foarte multe boli şi foarte mulţi termeni . A , şi i se potriveşte ca o manuşă rolul de '' Doctor House''  maestrului din rolul principal.
Serialul este absolut genial iar echipa lui House la fel . Îmi mai place de Cuddy, directoarea spitalului şi de Foreman . La Cuddy îmi place  în primul rînd felul cum arată iar în al doilea rînd că este autoritară şi câteodate ştie să-l gestioneze pe House.
Iar Foreman seamănă mult cu Doctor House şi este vitorul acelui spital . Ştie foarte multă medicină . Plus de asta ,  vrea mereu să-şi ţină pacienţii în viaţă .

Eu când vreau să fluier, fluier

După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.

Cinci alinturi penibile

1 . Gibonel - Deci cum gibonel ? În primul rând sună îngrozitor de penibil şi-n al doilea rând , e o jignire. Am auzit de ,, gibonel/ginonaş'' în autobuz . Evident că nişte maneliste le spuneau unor cocalari . Au auzit cine ştie de pe unde de ,,giboni'' şi toţi/toate sunt la modul ,, Uuuuooooouuu !!! Foarte tare ,  fată ! ''
2. Guriţă - Eu ştiu un fotbalist pe care îl cheamă Guriţă . Cuplurile care îşi spun aşa cred că urăsc sexul anal .
3. Viaţa mea - Ce să înţelegem din asta? Că viaţa celui care rosteşte cuvintele astea depinde de iubitul/iubita acestuia ?
4. Pisi - Cei care folosesc ,, Pisi'' ori sunt zoofili ori nu au animale de companie . Sfat : Luaţi-vă o pisică ! O puteţi folosi în ambele situaţii .
5. Mami /Tati - Pentru orfani.

10 paşi de a avea 5 pe linie

1. Daca ai referate pe baza carora iti obtii nota ai grija, cand iti scrii lucrarea sa nu o faci perfecta: omite cateva note de subsol lucrarilor sau niste diacritice – asta iti asigura o scadere de 3 puncte. Alte cateva greseli mici, dar nu esentiale, sunt binevenite.
2. Daca nota se calculeaza pe baza prezentei si a contributiei la seminarii atunci nu raspunde la toate intrebarile de la discutii si stai linistit in banca ta!
3. 3 saptamani inainte de examene: Iesi in oras si bucura-te de vacanta de pre-sesiune.
4. 2 saptamani inainte: Incepe sa te uiti la un serial bun, cu mai mult de 2 sezoane filmate deja, care sa te tina in fata computerului pana in ajunul primului examen. Incearca niste Prison Break, Californication, Grey’s Anatomy, Dexter sau Weeds.
5. 1 saptamana inainte: afla programul examenelor. Tine minte: 5 pe linie, insa trebuie sa fii integralist, asa ca nu chiuli!
6. Suna un coleg care are toate cursurile cu fix 36 de ore inaintea examenului.
7. Deschide cursurile respective cu 3 ore inaintea examenului.
8. Mai joaca-te o ora World of Warcraft – ai timp….
9. Cu 2 ore inainte frunzareste cursul si ai grija sa faci un dus lung inainte de a porni la examen.
10. Calculeaza cu atentie punctajul: daca stii mai mult de 5 ai grija cum si cat scrii. 5-ul e totusi o arta.

Curve

Ion a venit duminica la biserica si preotului nu i-a venit sa creada. Nu-l vazuse in viata lui pe Ion in biserica. Dupa slujba preotul l-a prins din urma si i-a zis “Ioane, ma bucur ca ai venit la slujba. Ce te-a determinat?”
Ion raspunse, “Trebuie sa fiu sincer parinte, acum ceva vreme mi-am pierdut palaria, si iubesc acea palarie. Stiu ca si Gheorghe are una fix la fel si stiu ca vine la biserica in fiecare duminica. Deasemenea stiu ca trebuie sa si-o dea jos in timpul slujbei si ca probabil o va lasa in cuierul de la intrare. Asa ca urma sa plec mai devreme si sa-i fur palaria.”

Antena-3-istii

Mircea Badea si Mihai Gadea  sunt doar cateva nume a celor care au scapat de ,, cosurile presei scarboase'' . Îi consider de multa vreme , niste oameni care stiu ori au invatat sa vada tara asta asa cum este ea : mizerabil .

Mircea Badea - Un adevarat ''one man show '' . Au dovedit-o si cei de la ''10 pentru Romania'' . Acolo unde domnul MB a primit premiul de cel mai bun jurnalist , parca. Oricum , una peste alta , acest Mircea Badea cat ar vrea el sa nu fie , este unul dintre cei mai buni analisti politici . Plus de asta , are si  arta umorului . Cat despre emisiunea lui de la A3 ''in gura presei'' , este una extrem de reusita , la ora 11 ca sa poata sa se exprime cat de cat cum ar vrea el si dupa spusele lui , i se potriveste ca o manusa.

 Mihai Gadea , Sinteza Zilei  - Isi ingrijeste emisiunea lui de pe Antena3 cu o foarte mare atentie , aduce invitati pe alese si astfel creste audienta . Stie sa faca si o emisiune cu oameni politici importanti , serioasa . Stie sa faca si una in care rasul sa fie la el acasa . La fel ca Badea. De altfel , sunt si cei  mai buni prieteni. Sa nu o mai lungesc , chiar se pricepe la asta ! Bravo!

În sfârşit ceva adevărat : Afară plouă !

Deja celebrele cuvinte ale lui Băsescu se adeveresc . Afară chiar plouă .

P.S : Dar Afară Ninge , de ce nu a spus?...Afară ninge , cu zăpadă !



Un blog printre bloguri !

Da , acesta este blogul meu personal . Dar sa nu credeti ca nu ma voi mai ocupa de ''tu si tenisul'' . Asadar , revin mai incolo cu post . Asa de incalzire:

 
Vezi mai multe video Diverse